luni, 14 septembrie 2015

Particip la SuperBlog 2015!!!


      Bună dragele mele! O nouă săptămână ne stă în faţă, în care promitem să fim cât putem de harnice. Eu am mai multe postări în plan pentru blog, sper să le pot publica pe toate. Deci ca să începem săptămâna cum se cuvine, vă propun o postare uşoară, despre o competiţie tare interesantă. 
      
      SuperBlog este o competiţie pentru bloggeri, mie îmi place să îi spun provocare, cu premii de tot felul şi probe pe măsură. Auzisem de această competiţie în perioada în care mi-am făcut blogul, de fapt chiar am vrut să mă înscriu, apoi am văzut că era încheiată :D. Oricum, am fost foarte încântată să văd că se reia, ajungând acum la cea de-a 11-a ediţie. Am auzit şi bune şi rele despre ea, eu am decis să mă înscriu din mai multe motive. 
      În primul rând, fiind primul meu an de blogging şi eu fiind stăpâna bloggului meu, de ce nu? Căştig experienţă, cunosc oameni noi, etc. Premiile sunt şi ele destul de atractive. Competiţia se desfăşoară timp de două luni, octombrie şi noiembrie, numai bine o să am despre ce scrie. 
    O provocare în plus pentru mine este să fac articolele cu care voi participa interesante pentru voi. De ce spun provocare? Pentru că nu va fi deloc uşor să încadrez într-un blog de beauty articole despre certificate energetice sau baterii auto. Dacă sunteţi curioase cum mă voi descurca, vă invit cu drag să îmi urmăriţi postările cu care voi participa la competiţie.
    Eu abia aştept să înceapă. Vouă cum vi se pare competiţia? Dacă aveţi blog veţi participa? Daţi-vă cu părerea în comentarii. Vă pup!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu